Stereotipul ”Tinerii sunt singurii care pot schimba clasa politică”

O mare abureală. A dovedit-o tânărul nostru viceprimar care in doar câteva zile a reușit să-și dea cu mucii în fasole cât încape. Motivul? Foarte simplu: a pus botul la business-uri și a pariat pe cartea Ciuhandu + mafia din primărie. Calculul său politic este în esență simplu, chiar simplist. Ciuhandu stă bine în sondaje, Ciuhandu nu va avea contracandidat credibil, Ciuhandu câștigă din nou, deci pe Ciuhandu mergem. La rândul său, blajinul, gospodarul și evident super-cinstitul nostru edil, a tolerat în ograda proprie crearea unui mic fief pesedist cu afacerile aferente. Condiția? Să nu deranjeze cu absolut nimic clica din jurul său. Un contract nescris, tacit, și cu atât mai nociv pentru fraierii care votează. Tânăra speranță a politicii timișene a mers chiar mai departe, trăgând discret dar eficient sfori locale și naționale pentru dinamitarea ideii de candidat propriu al struțo-cămilei USL la primăria Timișoara. Atât de bine le-a tras, încât însuși Victoraș, în drumul său spre acțiunea ”limbi la udemeriști” s-a oprit pe meleaguri bănățene pentru o limbă-n plus și o declarație de rahat. Titu și Nicu s-au văzut într-un off-side cât casa, la scurt timp după ce s-au declarat mari candidați in 2012. Numai că Titu e activist vechi și trecut prin multe, așa că a tamponat tânăra noastră speranță scurt și cuprinzător, așa cum a-nvățat la școala de partid în tinerețile lui.
Rezultatul? Un mare rahat. Un nou val de ceață peste ochii fraierilor care votează. Un nou pas spre eterna candidatură din Timișoara și încă patru ani de mocirlă. Imagine penibilă a struțo-cămilei USL, care, pe măsură ce trece timpul, în loc să-și consolideze poziția ca alternativă la mafia din primărie, dă din colț în colț, dând în același timp apă la moară eternului cuplu Gigi – Adi. Eroul episodului? Tânărul politician, reprezentantul generației care va schimba politica în România. Fraților, dacă ăștia sunt tinerii care ne vor scoate din rahat, trebuie să ne pregătim stocuri serioase de deodorant, că o să pută mult și bine de acum înainte în orașul ăsta.
Ce mă scoate din sărite este lipsa generalizată de viziune de pe scena politică locală. Oameni educați, inteligenți, care pun botul la niște rahaturi de doi bani doar de dragul unei poziții de o importanță relativă. Oameni care nu au ouăle necesare să ia problema în mână și să spună dracului odată cu voce tare: ajunge cu Ciuhandu, Cojocari și toată trupa de șmecheri. Când dracu o să vină unu’ care să pună capăt acestei povești gri?
Începe să nu mă mai mire deloc indiferența timișorenilor. Titu face ordine în stil comunist cu tânăra speranță care la rândul ei, s-a vândut într-un mod cel puțin prostesc. Victoraș vine și ridică osanale primarului. Nicu încă se mai gândește (mă întreb oare cât naiba s-o mai gândi) și între timp scapă și peneleu’ local local printre degete. Dacă are impresia că odată Drăgănescu revenit o sa mai aibă zile liniștite, greșește amarnic. De pedeliști ce să mai zic, sunt pur și simplu penibili. Nu e bine, frați timișoreni. Nu e bine deloc.

Anunțuri
Publicat în Am fost un dobitoc, Îmi caut ouăle

Bârfe de pe Bega…

1. Săptămâna viitoare niscava consilieri locali dau cu subsemnatu’ la DNA pentru rahatul din rai. Daca se găsește vreunul să ciripească ce trebe’, la Primăria Timișoara sunt șanse mari ca rahatu’ să ajungă în ventilator și să se împrăștie în toate părțile. Nici barba, nici mustața, nici talentele de Șuștra nu te mai prea ajută când începe să pută.

2. Cică liberalilor le-a cam ajuns cu gospodaru’ Ciuhandu. E foarte posibil ca jucăria să se strice de tot în cursul săptămânii viitoare. Rămâne de văzut cine dă primul cu copita în găleata de rahat. Cine s-a înfrățit cu ciuma portocalie pe șestache știm deja.

Publicat în Pe la colțuri

Șmecherii de Timișoara… telenovelă de prost gust

Dacă urcăm ceva mai sus, și anume în rai dăm de o altă șmecherie marca exclusivă a clicii de la primărie. E drept, și șmecheru’ care beneficiază de ea e din altă ligă (de șmecheri evident).
Ingineria este în esență simplă. Se ia una bucată teren, niște fomiști dintr-o primărie, niște alți fomiști de la o judecătorie, se amestecă bine și iese ditamai clubul de fițe. Clubber-ul fițos și trepanat are unde să-și etaleze superficialitatea, banu’ curge gros și la șmecher și la fomiști. Singurii care și-o iau sunt fraierii care din patru-n patru ani votează. Dar eu zic că merită să și-o ia. Cu vârf și indesat.
Faptul că primăria tolerează o situație care într-un oraș normal și o țară normală ar arunca rahatu’ până-n stratosferă e una. Să plătești pentru două-trei mii de metri pătrați și să folosești aproape două hectare e de manual de șmecheri. Să construiești ditamai clubul pe terenul pentru care nu plătești nimic e tupeu. Să dai primăria în judecată că nu-ți dă autorizație de construcție pentru ce ai construit pe terenul pentru care nu ai niciun drept legal e tupeu la pătrat. În fine, să scoți zeci de mii de euro lunar de la fraierii care dau din buci și din cap, într-un spațiu ilegal și pentru care nu plătești niciun leu impozit e tupeu la cub.
Însă cu adevărat urlătoare la cer sunt următoarele:
1. Funcționari (posibil a se citi directori) din primărie au acoperit până în 2010 rahatul
2. Există în Timișoara un judecător care a avut tupeul și nesimțirea incredibilă să-i prelungească șmecherului contractul (gurile rele zic că pe 15 ani), trecând peste o hotărâre de consiliu local și blocând o  procedură de licitație în derulare
Putoarea care vine dinspre Dicasterial și dinspre C.D. Loga nr. 1 devine pe zi ce trece tot mai greu suportabilă. Când nu mai au intrare la bandiții din primărie, șmecherii orașului cumpără judecători. Ce jeg infect de sistem!

Publicat în Cine a umplut paharu'

Un trofeu pe care tot mai mulți timișoreni nu și-l doresc

Mă apucă o mega scârbă când văd spectacolul politic de rahat de pe scena orașului de 5 stele verzi. Băieții ăștia care își zic politicieni au ajuns să nu mai aibă nicio treabă cu realitățile și cu nevoile orașului. Îi doare fix în cur că urbea se dărâmă bucată cu bucată, că drumurile sunt pline de cratere, că jegurile alea de la Colterm trag de pe spinarea fraierilor pierderi generate de lupta dintre un șmecher blazat de prea multe mandate și un cărător se servietă care-și spune prefect. Orașul ăsta a ajuns decorul perfect pentru aventurile lui Bear Gryls de pe Discovery, nicidecum orașul european existent doar în imaginația unora. Imaginea zilelor trecute este mai mult decât grăitoare: țăranu’ român, plecat în Germania, ajuns șmecher pe acolo, vine în Timișoara cu mașina de mega fițe (posibil închiriată, că sunt de notorietate cazurile) și o parchează ca un bou și nesimțit ce e, fix pe trotuar. Apar mafioții de la ADP și îi aplică taxa de protecție sub forma blocării roții (da evident, presupunând că bou’ și nesmițitu’ ar vrea să parcheze legal, mafioții nu îi oferă alternativa legală). În fine, scena se încheie cu voința divină ajutată consistent de indiferența totală a marelui ctitor, exprimate printr-o bucată zdravănă de tencuială care îndoaie consistent troaca de fițe. Dacă n-aș fi timișorean, aș râde cu lacrimi. Cum face de exemplu prietenu Falcă de la Arad care latră în gura mare că ar da și bani să rămână Ciuhandu primar la Timișoara. Pe undeva, îl înțeleg, asta fiind singura șansă a Aradului să ne ia fața definitiv și irevocabil.
Și ce fac între timp marii noștri politicieni de pe Bega? În loc să-și găsească între ei pe unu’ cu coaie suficient de tari să se ia trântă cu șmecheria, indolența și incapacitatea administrativă a marelui nostru edil, se ploconesc în fața lui ca niște cârpe. Este incredibil cum pesediștii, pedeliștii și liberalii noștri de mare clasă fac sluj în fața acestui personaj, așteptând să le arunce câte o bucățică de oscior. Iar șmecheru’, îi calcă în picioare și îi scuipă între ochi ori de câte ori are ocazia, știind că băieții n-au sânge-n pix să i se opună.
Orbilor, nu vedeți că ați ajuns ca în loc să vă bateți între voi ca să dați soluții la problemele crâncene ale acestui oraș, vă bateți între voi pentru trofeul Ciuhandu? Ce urmează? Îi veți da pe mână încă patru ani orașul ăsta? Iar la alegeri o să vă tânguiți că nu ies timișorenii la vot? Pentru ce să iasă, cârpelor? Pentru slugărnicia și lipsa de viziune de care dați dovadă? O să vă ignore și o să vă dea ce dă Băsescu la toată țara, că asta meritați!
Treziți-vă! Vă bateți pentru un trofeu pe care din ce în ce mai mulți timișoreni îl detestă. Vă mai spun un secret: sondajele voastre de doi bani pe baza cărora aveți impresia că faceți strategii inteligente ignoră cel mai important lucru, și anume zecile de mii de timișoreni care sunt atât de dezgustați și plictisiți încât nici nu vă mai bagă in seamă. Ei nu există nici în sondajele voastre de rahat nici în mințile voastre înguste de strategii lu’ pește.
Când o să vă regăsiți ouăle pierdute și o să găsiți măcar unul între voi care să aibă puterea să demoleze mitul Ciuhandu mai discutăm. Da tare mi-e teamă că după criteriul acesta rămânem nevorbiți…

Publicat în Îmi caut ouăle

Jaf ordinar la Aeroportul Timișoara

Cine își imaginează că prietenu’ Falcă, acest măreț ctitor portocaliu ce pute a dosare până-n București și-napoi, a renunțat la aeroportul nostru, e naiv, ca să nu zic prost. Băieții sunt pe felie, din capitală până-n Arad și retur și lucrează din greu la noua ctitorie. Reacția violentă și aproape inutilă a autorităților din Timișoara (de acum aproape un an) nu a făcut decât să amâne puțin deznodământul. Văzând că nu merge prostirea pe față, băieții au trecut la mijloace specifice.
Pasul 1 – numirea unui zero barat la conducerea aeroportului din Timișoara în locul unui securist de excepție. Experiența fundamentală în industria chiloților și-a spus cuvântul, așa că portocaliilor din Timiș le-a fost ușor să aleagă. De fapt, au ales alții pentru ei. De pe la Arad, mai exact. Marele șmecher și președinte al CJ Timiș în același timp, a tăcut și tace în continuare. Știe că manevrele acestor șmecheri vor lovi direct și fără drept de apel în interesele Timișoarei și Timișului dar nu face nimic. Înghite și se face că plouă. Nu-i nimic, o să vină și decontul la un moment dat. Mă sparg de râs când îl văd cum se dă rotund pe plan local, iar el de fapt face sluj la Falcă.
Pasul 2 – identificarea unor argumente mai credibile decât cele de până acum (de genul e bine să lipim căpușa Arad la Timișoara, iar rezultatul e bine să îl conducă Aradul). Ei, și ce să vezi? Bingo!!!! În primăvara lui 2011 expiră contractul lui WizzAir cu Aeroportul Timișoara. Băieții știu foarte bine că Wizz nu-și permite să zică pas la piața din vestul țării, care îi aduce un volum serios de pasageri. Dar știu la fel de bine că modelul de business al lui Wizz se bazează pe o anumită structură de costuri, la care, dacă se depășesc anumite bariere, jucăria se strică. Așa că, soluția devine aproape evidentă. Păcăliciul de la Aeroportul Timișoara, sluga lui Falcă printre altele, va băga pumnul în gură companiei prin majorarea tarifului de operare pe aeroport (taxă de securitate, taxe de degivrare, și altele – cunoscătorii știu despre ce vorbesc). Evident că celor de la Wizz nu le convine să se mute de pe un aeroport decent pe o uliță de sat, de pe care cei de la RyanAir ieșeau cu pasărea la două aterizări din cinci (motiv pentru care au și renunțat destul de repede). Puși însă în fața celor două rele, îl vor alege pe cel mai mic.
Și uite așa, madam Udrea va veni cu mare pompă și va anunța mega investiții în ulița și check-in-ul sătesc de la Arad iar traficul nostru va scădea aproape la jumătate. În aceste condiții treaba e făcută. Laser frate, cum zic prietenii noștri din București.
Între timp, pedeliștii din Timiș înghit în sec și tac, sperând că rahatul din ventilator îi va ocoli, Ciuhandu urlă la lună că oricum nu-l ascultă nimeni, Robu cântă la chitară, iar Sorinel cu nea Bojin mai pun trei cărămizi la noul sediu de partid. Șmecheru’ de Falcă, profitând pentru a nu știu câta oară de prostia și impotența celor care conduc Timișoara și Timișul își va vedea în sfârșit visul cu ochii. Iar Timișoara va mai adăuga o nouă iluzie la colecția celor din care trăiește.
Sper ca de data asta să fiu eu cel care greșesc… Altfel, naveta de Arad va deveni încet-încet obișnuință pentru cei care zboară cu avionul din Timișoara. Asta în ciuda cunoscutelor lamentări și scuze penibile pe care le vor servi vizionarii noștri conducători locali.  Iar celor care își imaginează că, dacă nu au de zburat cu avionul, povestea asta nu îi afectează cu nimic, le sugerez să se mai gândească puțin.

Publicat în Am fost un dobitoc

Iluziile pierdute ale Timișoarei, episodul I: cum scoatem ochii la fraieri cu capitala

Am văzut zilele trecute că prin media noastră locală a fost reînviat subiectul investiției Mercedes, cea pierdută cu brio de autoritățile din Timiș și Timișoara. Deși subiectul în sine este important, ceea ce se ascunde în spatele său este și mai important și in același timp îngrijorător. Mă refer la faptul că, de mulți ani, bărboșii care ne conduc (cu precădere ăla care se face că administrează Timișoara) încearcă să inducă în mentalul nostru colectiv ideea că Timișoara este cu totul și cu totul specială și că jegurile alea de mitici din București nu fac nimic altceva toată ziua decât să se gândească la noi și noi moduri de a ne pune bețe în roate. Mai mult, noi ăștia care dăm căruțe de bani la buget, primim înapoi prea puțin și din cauza asta dezvoltarea orașului are de suferit. Noi nu ne căciulim la autoritățile din București și dacă cineva vrea ceva cu noi să facă bine să vină și să se ploconească fie la cabinetu’ lu’ dom’ primar fie la vătaful județului. ”Ne pișăm pe capitala voastră” este unul din sloganele favorite ale galeriei echipei de fotbal locale. Toate nerealizările Timișoarei sunt rezultatul exclusiv al șicanelor Bucureștiului.
Culmea e că atitudinea asta cretină și patriotismul local distorsionat, prost înțeles, prind în continuare la mulți dintre noi. Fără să mă bazez pe date sociologice, sunt convins că o mare parte a timișorenilor este încă prizonieră a acestei mentalități. Ca să fiu bine înțeles, iubesc Timișoara și o respect pentru ceea ce a însemnat ea în 1989. Este orașul în care m-am născut. Este și va fi mereu marea mea iubire.  Tocmai de asta mă scoate din sărite că niște ipocriți bagă în față imaginea urbei pentru a-și justifica impotența administrativă. Și mă întristează că sunt încă mulți între noi care înghit această gălușcă.
Da, e parțial adevărat că, la București, unde se împart banii și influența, nimeni cu se udă la chiloți la auzul numelui de Timișoara. Ba chiar sunt unii care au reacții adverse intense. Întreținute în bună măsură de atitudinea tâmpită a autorităților noastre locale. E la fel de adevărat însă că orașul e condus de un personaj complet izolat politic. Și care, dintr-o mândrie și o aroganță ce nu au nimic de-a face cu interesele Timișoarei, se izolează și mai mult. Al dracului să fiu dacă înțeleg… e gata să facă absolut orice compromis politic pe plan local, sare de la unii la alții cu o nonșalanță uluitoare și în același timp le dă în gură (politic vorbind) la toți (fără discriminare, inclusiv aliaților). Dar nu e capabil de absolut nimic atunci când e vorba de a reprezenta interesele orașului pe plan național. Să fie oare pentru că la București are de-a face cu șmecheri adevărați, pe care nu poate (sau nu știe) să îi aburească așa cum face cu naivii de la el de acasă? E drept că pe naivii ăștia de acasă, care conduc tot felul de partide sociale, democrate și liberale în Timiș, îi poate controla la tot felul de interese, unele mărunte, altele mai răsărite.
E vremea să înțelegem cu toții că în capitalism lucrurile sunt al naibii de aplicate, dure și cinice. Asta am vrut, asta avem. Patriotismul local de paradă, aroganța, autosuficiența, nu fac decât să te scoată din schemă.  Cel mult te pot ajuta să îi fraierești pe ăia de la tine de acasă. Atât. În rest, jocul e pe influență, relații și business. Le ai, bine. Nu le ai, pa și pusi. Marș acasă la tine unde poți urla în continuare cât de nedreptățit ești. Noi trăim aici, în Timișoara, mai mult în trecut decât în prezent. Mica Vienă … arată ca naiba dacă te uiți mai atent (sau eventual o compari cu Sibiul). Orașul florilor … eventual terenu’ de joacă a lu’ Ciupa și compania. Orașul parcurilor … aici, da, Parcul Copiilor chiar e simbolic. Și așa mai departe…
Realitatea tristă este că cei care ne conduc sunt îngrozitor de impotenți administrativ. De altfel, nici nu e de mirare câtă vreme orașul e pe mâna unora ca Junie, Cojocari, Ciupa, Miuț, Chiș, și alții. Mercedes a plecat (spun a plecat pentru că erau la un moment dat foarte hotărâți să vină, apoi au renunțat – cunoscătorii știu la ce mă refer) din cauza autorităților noastre locale, nu din cauza Bucureștiului. O fi având el multe bube-n cap, da la faza asta zice bine Anton (cunoscut și sub numele de Tăriceanu) ce zice. Lăcomia fără margini a unor foști prefecți și samsari de terenuri care se și vedeau cu zecile de milioane de euro trase de pe nemți a stat la baza deciziei acestora de a renunța. Aia cu infrastructura e gargară pentru fraieri.
Dacă mă duc puțin mai departe în istoria noastră locală, mă ia cu amețeală. Nokia s-a dus la Cluj. Mulți vor spune, păi da, că au tras Boc și trupa să fie acolo. Bravo! Ați învățat prima lecție a capitalismului. Noi de ce mama dracului nu avem lobby în țara asta, dacă suntem atât de tari și de speciali? Mai departe…  Oracle, Intel și Microsoft și-au extins investițiile în București. Centre de suport cu mii de angajați, cercetare, dezvoltare. Asta ca să trec în revistă doar giganții planetari. Ceea ce puțină lume știe este că fiecare firmă de pe lista asta, plus multe altele, au avut Timișoara între primele opțiuni. Evident însă că noi nu ne vindem orașul sau județul (a se citi nu dăm teren pe gratis), noi nu dăm facilități, noi ne pișăm pe capitală, noi suntem mari în gură și mărunți la interese. Știm doar să ne văicărim, să ne lamentăm și să ne mirăm că, la rândul lor, și alții se pișă pe noi.
Cei care se fac că ne conduc încearcă din răsputeri să întrețină iluzii și să reînvie vremuri (din păcate) de mult apuse. A cam venit vremea să ne trezim…
Va urma…

Publicat în Timișoara de 5 stele ... verzi

Orașul pumnului în gură

Au trecut mai bine de 21 de ani de la tragicele evenimente din decembrie 1989 și libertatea pentru care niște oameni și-au dat viața pe străzile orașului nostru își arată colții. Este vorba de o libertate prost înțeleasă, dublată de șmecheria și corupția celor care se presupune că ar trebui să ne apere. Realitatea tristă și dură este că singurele lucruri pe care și le apără sunt banii, vilele și influența. Fraierii care nimeresc nevinovați în războaiele lor n-au decât să suporte. Și eventual, să-și scoată certificate medico-legale pe care oricum n-o să dea nimeni doi bani. La dracu, cine te-a pus să-ți încorzi dinții și să-ți introduci mecla pe traiectoria pumnului de interlop, pe tine, fraier de doi lei care n-ai bani nici să te piși în centrul Dubai-ului?
Cam asta a fost experiența nefericiților care s-au nimerit în vâltoarea evenimentelor în urmă cu câteva zile într-un club din Timișoara. Că interlopu’ vine și își face legea, asta e. Omu’ se simte liber și protejat, firește, de fratele polițist. Că doar de aia îi dă banu, dă-l în măsa de idiot. Că proprietarul de club se dă rechin în borcan (sau să zic bazin?) apoi se dezumflă ca guma Turbo, asta e. Dar că băiatul ăla  de la care mă aștept să facă ordine se face că plouă, asta mă irită. Subscriu la ce spun unii instigatori pe la tv. Și anume că la faze din astea ori dai cu sete (asta implică să și poți) ori dai cu sprintul. Buba e că în situații cum e cea la care mă refer, s-ar putea să nu poți face nici una, nici alta. Mai ales dacă ești un biet chelner sau (sic) un liniștit mecanic de dinți. După ce ți-ai luat-o cu vârf și îndesat (ce mama dracului ți-a trebuit club, nu puteai să stai naibii acasă să te uiți la HBO) te aștepți măcar să vezi o urmă de interes de la băiatu’ ăla care cică veghează la respectarea legii (care lege nu discutăm, că ne prinde următorul scandal discutând de cel de acum). Elegant, băiatu’ îți recomandă să te duci dracului să-ți scoți certificat medico-legal și să depui plângere dacă ai coaie. Da mai bine las-o moartă, că așa e cu băieții ăștia de cartier, sunt mai impulsivi uneori.
După care, băiatu’, cu inima împăcată se duce acasă și bagă un șpriț și-o ceafă dă porc cu prietenii. Dintre care cei mai mulți nu mai știu exact, sunt sifoane, sunt oameni ai legii, sau sunt interlopi. După vreo două sticle, ce căcat mai contează.
Din când în când, mai vine șeful cel mare de la IPJ și dă cu pumnul în masă de se cutremură slana pe ceafa dă porc. Băi, fir-ați ai dracului de bulangii, iar nu vă faceți bine că vă faceți treaba. Ia băgați vreo doi-trei dintre frații noștri la răcoare, că ne sare pulimea în cap. Da vedeți, să fie de-alea mai lejere, un card ceva, vreo târfă sau niște iarbă. Să nu dea naiba să fie vreo tentativă de omor, că vă ia mama dracului. Și dacă chiar n-avem încotro, băgăm una mai serioasă și fratele judecător o să ne înțeleagă. Uite-așa, toată lumea e mulțumită. Secția 2 e anchetată la sânge, cad capete (pe masă, evident, că e aspru vinu’ ăla). După o săptămână, pulimea uită și suntem back in business.
În țara asta, unde furtul se pedepsește invers proporțional cu valoarea furată, unde interlopu’ e frate cu polițistu’, unde judecătoru’ e emoționat până la lacrimi de pagubele suferite de căluțul tău cabrat, omul normal se simte ca un căcat. Dacă mai are și ghinionul să și-o ia in freză fără motiv, e nasol.
Știu că nu toți băieții bagă șpriț și ceafă dă porc. Știu că mulți ar vrea și ar putea să fie ceea ce ar trebui să fie. Buba e că șefii lor, cu foarte puține excepții, sunt din încrengătura fraților. Și până când cineva nu va tăia din rădăcină încrengătura asta, oameni fără vină o să și-o ia in freză în locuri fără nume. În orașu’ de 5 stele. Verzi eventual…

Publicat în Timișoara de 5 stele ... verzi