E nasoală fraților

Pe la jumătatea lui 2011 am lăsat-o baltă cu blogul ăsta din prea multă sictireală și o doză bună de lene românească. E vremea să las prostiile și să mă apuc iar de lucrare căci treaba e cam nasoală. Și cu țărișoara și cu orășelul. Pe vremuri o ardeam cu Ciuhandu că e așa și pe dincolo (ceea ce nu s-a schimbat, evident) dar băieții și unele fete din ziua de azi ne-o trag de nu mai putem nici respira. Am ars-o noi mulți ani cu nomenclaturiștii bătrâni care nu lasă tineretul să dea la volan și la pedale. Ne-am fălit noi cu punctu’ 8 din Proclamație. Na, luați de-aici. Au venit ăștia tineri și, pe lângă ei, stelele de altădată ale nomenclaturii comuniste pre și post decembriste arată ca niște biete steluțe de brad. Vreți centură? Marș  de-aici! Ce mă? Vreți spital? Fir-ați ai dreacului de fruntași ce sunteți cu Banatu vostru cu tot. Stadion? Sală polivalentă? Păi ce voturi produceți voi mă de vreți din astea? Câti morți au votat mă la voi în ultimii ani de vă permiteți să emiteți și pretenții ?!?

E nasoală fraților, nasoală rău. Multă vreme am zis că suntem noi prea fraieri și nu știm să ne impunem punctul de vedere. În mare măsură încă mai cred. Dar ce dau ăștia de-și zic mândri că-s români Timișoarei e deja peste orice măsură. Mă gândesc cu groază ce se va alege de Timișoara și de România în general cu prof. dr. Viorel în fotoliul de președinte, cu Liviu și Sebi la cârma buldozerului roșu și cu un prim ministru venit din servicii. Cred că e momentul să mai tăiem din film. Acum, în noiembrie, că după aia o să plângem și o să ne tânguim degeaba.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Am fost un dobitoc, Cine a umplut paharu'. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.